FacebookMoldovaLive : Andrei Năstase

fr3q.jpg

„Transparență, deschidere, lumină.

Întotdeauna am insistat ca discuțiile privind desemnarea candidatului comun din partea forțelor anti-oligarhice veritabile să se desfășoare într-un format cât mai deschis.

După ani de zile în care cei care au condus țara și-au împărțit funcțiile conducându-se de „principiile și valorile” întunericului, cetățenii au nevoie de o altă abordare politică, de altfel de oameni politici.

Încă de când am demarat discuțiile în format mai larg, am insistat pe prezența unor experți independenți și a presei. Am solicitat să ieșim în conferințe de presă comune pentru a spune cetățenilor cum decurg aceste discuții și pentru a transmite un mesaj de unitate, de incredere.

Mi-am dorit și am îndemnat și pe interlocutorii mei să participăm la emisiuni televizate în care să ne prezentăm viziunile asupra viitorului Republicii Moldova.

Am propus chiar să mergem în toată țară, împreună, pentru a-i asculta și auzi pe oameni, dar și pentru a măsura increderea lor, asa cum ne-au sugerat prietenii germani.

Mă bucur că doamna Maia Sandu, la 22 septembrie, a dat curs acestor solicitări și a declarat într-un talk-show că la fel își dorește să participăm la o discuție televizată, în prezența presei independente. Mai bine mai târziu decât niciodată.

Îmi doresc să aibă loc o dezbatere într-un astfel de format și fac apel la presa independentă să se ocupe de organizarea acestei întâlniri. În opinia mea, este foarte important ca discuția să aibă loc într-un format care să asigure o acoperire mare, să fie văzută de cât mai mulți cetățeni.”

– sursa oficială : https://www.facebook.com/AndreiNastase.DA/posts/1777095702513116

Anunțuri